Ingineria... este o mare profesie. Este fascinatia de a vedea cum o plasmuire a imaginatiei se transforma cu ajutorul stiintei intr-un plan pe hartie. Ca apoi sa se materializeze in piatra, metal sau energie. Ca apoi sa creeze locuri de munca si locuinte pentru oameni. Ca apoi sa duca la cresterea standardului de viata si la sporirea confortului. Acesta este inaltul privilegiu al inginerului. Marea responsabilitate a inginerului in comparatie cu cei de alta profesie este ca operele lui se afla sub vazul tuturor. Actiunile sale se concretizeaza, pas cu pas, in material palpabil. El nu-si poate ingropa greselile ca medicul. El nu le poate face nevazute si da vina pe judecator ca avocatul. El nu-si poate ascunde erorile cu pomi si iedera ca arhitectul. El nu poate, ca politicianul, sa-si ascunda lipsurile dand vina pe opozitie, sperand ca oamenii uita. Inginerul, pur si simplu, nu poate nega ca el a facut-o. Daca lucrarea nu este buna, e condamnat. Pe de alta parte, spre deosebire de medic, viata sa nu se scurge printre oameni slabi. Spre deosebire de militari, nu distrugerea e scopul vietii lui. Spre deosebire de avocat, nu-si castiga painea din conflicte. Inginerului ii revine menirea sa imbrace scheletul stiintei cu viata, confort si sperante. Desigur, pe masura ce anii trec, oamenii uita care inginer este autorul lucrarii, chiar daca au stiut odata. Sau un politician oarecare isi pune numele pe ea. Sau oamenii o atribuie unui promotor care s-a folosit, de fapt, de banii altora... pe cand singur inginerul priveste inapoi spre binele nesfarsit ce se desprinde din succesul sau cu o satisfactie pe care o cunosc putine profesii. Iar verdictul colegilor sai este singura recunoastere pe care si-o doreste.
Herbert Hoover
presedinte al SUA, 1929-1933